Cont Premium
În meniul "Premium", aveţi posibilitatea de a cumpăra avantaje în joc. Pentru a activa aceste avantaje ai nevoie de "aur", care poate fi achiziţionat pentru o mică taxă.
Există cinci consilieri diferiţi pe care îi poţi activa, fiecare oferind un avantaj diferit. Aveţi posibilitatea să îi activaţi pe toţi sau doar pe cel/cei de care aveţi nevoie mai mult. Cu aur puteţi deasemenea să vă înjumătăţiţi timpul dumneavoastră de construcţie sau puteţi găzdui Jocurile Olimpice.
Când cumparaţi aur, e bine sa îl instalaţi pe lumea pe care l-aţi cumpărat. Totuşi aurul poate fi folosit pe oricare altă lume.
Administratorul
Administratorul vă sprijină la dezvoltarea şi organizarea unui imperiu uriaş. Puteţi da mai multe comenzi de construcţie, iar el vă va furniza mai multe statistici.
- Bara de comenzi rapide apare sub numele oraşului şi simbolurile de resurse şi este complet personalizabilă.
- Centralizatorul de negoţ vă permite să trimiteţi rapid resurse între oraşele proprii. Puteţi vedea activităţile comerciale curente din oraşe şi puteţi sorta oraşele în funcţie de produsele comercializate. O funcţie intuitivă de glisare şi fixare înlesneşte aceste operaţii.
- Centralizatorul de comenzi prezintă toate activităţile curente din imperiu. Acesta vă poate prezenta un rezumat al modului în care v-au fost executate comenzile. Tot aici puteţi să anulaţi comenzile greşite, dacă trupele nu au ajuns deja prea departe.
- Centralizatorul de trupe vă oferă o privire de ansamblu asupra forţelor armate de care dispuneţi. Puteţi vedea câte unităţi sunt staţionate în fiecare oraş, ce resurse sunt disponibile şi pentru câtă populaţia mai puteţi asigura hrană. De asemenea, puteţi instrui noi unităţi cu doar câteva clicuri.
- Centralizatorul de clădiri vă ajută să treceţi în revistă dezvoltarea oraşelor. Puteţi vedea resursele existente în fiecare oraş, alături de costul fiecărei clădiri. Printr-un singur clic, puteţi construi clădiri noi sau să le demolaţi pe cele existente.
- Centralizatorul de cultură vă oferă un rezumat al dezvoltării culturale a oraşelor. Puteţi vedea nivelul cultural al imperiului, precum şi eventualele festivaluri aflate în desfăşurare în oraşe. De asemenea, în centralizatorul de cultură puteţi începe noi festivaluri cu un singur clic.
- În centralizatorul de grupe de oraşe, puteţi crea grupe cărora le puteţi atribui oraşe. În acest mod, vă puteţi supraveghea în permanenţă oraşele mai importante, indiferent cât de mare devine imperiul pe care l-aţi creat. Puteţi obţine detalii legate de fiecare oraş, ca de exemplu informaţii despre resursele disponibile sau trupele staţionate în oraş. După ce aţi selectat o grupă, celelalte centralizatoare vor afişa numai oraşele din grupa respectivă.
În centralizatorul pentru zei puteţi găsi informaţii legate de zeii veneraţi, favorurile fiecărui zeu, precum şi templele şi statuile din oraşe. De asemenea, puteţi folosi, uşor şi repede, vrăji asupra propriilor oraşe. În acest fel, puteţi ţine întotdeauna evidenţa zeilor din imperiul dumneavoastră.
- Notiţele vă oferă posibilitatea să faceţi însemnări despre chestiuni importante, pe care să le puteţi consulta apoi în orice moment. Cu ajutorul BB-code, puteţi crea linkuri la jucători, oraşe, alianţe, rapoarte şi multe altele. Este o modalitate simplă de a ţine minte idei sau planuri importante.
- O altă opţiune este abilitatea de a vizualiza rapoarte de informare vechi, în Informaţii Generale, în alte polisuri sau sate de ţărani. Acest lucru este util atunci când planificaţi atacuri.
Negustorul
Negustorul vă optimizează ciclurile comerciale. Acesta vă sporeşte producţia de resurse cu 30%. În plus, el permite un comerţ mai favorabil cu alte oraşe.
Marea preoteasă
Marea preoteasă are o relaţie deosebit de bună cu zeii. Ea vă sporeşte producerea de favoruri cu 50% şi vă susţine unităţile mitice. Acestea luptă cu o putere cu 20% mai mare.
Comandantul
Comandantul se bucură de cea mai bună apreciere în rândul trupelor. El reuşeşte să mărească şi mai mult motivaţia trupelor. Unităţile terestre luptă cu o putere cu 20% mai mare.
Căpitanul
Căpitanul este un marinar experimentat care a înfrânt multe flote duşmane la viaţa lui. Experienţa sa reprezintă o îmbunătăţire nepreţuită a forţei combative a flotei dvs. Unităţile navale luptă cu o putere cu 20% mai mare.
Scurtaţi timpul de construcţie
Aveţi de asemenea posibilitatea de a reduce instantaneu timpul de construcţie la jumătate, acest lucru vă costă 20 de aur la o utilizare.
Jocurile Olimpice
În plus, aveţi posibilitatea de a organiza Jocurile Olimpice. Jocurile Olimpice pot fi începute din meniul Agora - Cultură şi vă costă 50 de aur, cu toate acestea mai trebuie ca Academia să aibe nivelul 30. Jocurile Olimpice vor contribui la punctele de cultură, puncte de care aveţi nevoie pentru a cuceri sau a întemeia alte polisuri.