Zeus
Zeus făcea parte din prima generație divină si era cel mai mic dintre fii titanilor Cronos si Rheea. Pentru a-l scapa de urgia tatalui sau, Rheea l-a ascuns pe insula Creta. Ingrijit de doua nimfe, atunci cand creste isi provoaca tatal la razboi. Dupa zece ani de lupte sangeroase, olimpienii inving titanii si ii inchid in Tartar, cel mai adanc loc din lumea subpamanteana. Astfel Zeus devine stapanul intregului Univers. Daruieste lumea subpamanteaza fratelui sau Hades si regatul apelor fratelui sau Poseidon. Ca stăpân suprem al cerului si pamantului si ca detinător al puterii supreme absolute, Zeus era cel care împărtea dreptatea printre oameni și zei, el era expresia echilibrului și a ordinii din natură și din societate. Era socotit zeul luminii, al fenomenelor naturale, deținătorul fulgerelor și, mai ales, al trăsnetelor - manifestare cu precădere a forței și a mâniei sale divine. Mânia sa se mai aprinde uneori şi în zilele noastre. Fulgerul său strălucitor preface construcţiile muritorilor în cenuşă
Puteri divine
Printre nori străbate o rază de lumină şi de sus coboară un car ce se alătură oraşului..
Oraşul asupra căruia se aplică puterea divină primeşte un car de luptă. |
50 | |
Cu un bubuit, un fulger cade din cer, lasând în urma doar ruinele unei clădiri. Avariază la întâmplare o clădire a oraşului asupra căruia se aplică puterea divină. Cladirile speciale nu vor fi niciodată afectate de această vrajă. Odata folosita asupra unui oras, aceasta putere divina poate fi exercitata din nou asupra aceluiasi oras doar dupa o anumita perioada de timp (ex. pe o lume de joc cu viteza 1 aceasta perioada este de 4 ore) |
200 | |
Glasul lui Zeus răsună prin aer. Vântul umflă pânzele corăbiilor. Săgeţile şi fulgerele lovesc cu precizie în duşmani.
Puterea flotei sporeşte cu 10%. |
250 | |
Zeus sfâşie cerul cu fulgere, iar soldaţii zboară prin aer ca puful. Unii se prind de copaci, iar alţii sunt înghiţiţi de ceruri.
Distruge 10-30% din unităţile terestre ale inamicului. Aceasta putere se aplică doar unei trupe aflate în mişcare (atac) |
300 |
Unitati mitice Zeus
Nume | Descriere | Statistici |
---|---|---|
Minotaurii sunt creaturi uriaşe, jumătate om şi jumătate taur. Loviturile lor puternice de topor sparg orice scut, iar rezistenţa lor enormă îi face greu de învins. | Tip armă: neascuțit | |
Manticorele au cap de leu, aripi de dragon şi coadă de scorpion. Acestea se năpustesc din zbor, apucă prada cu ghearele sau o înţeapă mortal cu acul lor otrăvit uriaş. Manticorele pot zbura pe alte insule fără transportoare | Putere atac 945 |